Rockstadt Extrem Fest 2018 – ziua 4

de | 13 sept. 2018 | Blog, Concert, Festival

Nu știu cum de s-a întâmplat (mai ales dacă ne gândim la cât de mult a plouat vara asta), dar toate cele 4 zile ale festivalului au avut parte de o vreme perfectă. Muzica și energia celor prezenți au făcut ca diferențele de temperatură de la zi la noapte – 30+ de grade în timpul zilei față de 15 grade noaptea – să fie aproape insesizabile.

Una dintre primele trupe ale zilei, To Kill Achilles, a urcat pe scena secundară pentru un show concentrat, fun, energic, cu riff-uri și blast-uri melodic/post hardcore metal.
A urmat concertul celor de la Fleshgod Apocalypse, un show teatral pentru fanii simfonic și death metal. Cu un sound puternic, feroce, aflat la granița dintre două genuri aproape imposibil de blend-uit, membrii trupei, îmbrăcați în costume renascentiste, au urcat pe scenă și au făcut un show senzațional. Tobele au acoperit, uneori, vocea de operă a solistei Veronica Bordacchini, dar melodiile „The Forsaking” sau „The Violation” au răsunat perfect peste munți.
Trupa românească Bucovina nu avea cum să lipsească de la un astfel de festival. Întâmpinată cu mult entuziasm de fanii genurilor folk, viking și pagan metal, Bucovina a avut un show foarte bun, i-a atras pe toți ca un magnet în fața scenei și a dat și mai multă energie celor care au cântat la unison cu Crivăț și Luparu.
Festivalul a virat spre death metal cu accente doom odată cu apariția grecilor de la Septicflesh. Foarte buni în ceea ce privește interacțiunea cu publicul – vocalul Seth Siro a avut chef de vorbă – trupa a transmis prin melodiile de pe cel mai recent album, „Codex Omega”, un mesaj clar fanilor death metal în general: bucurați-vă de muzică și apreciați live fiecare formație care vine în fața voastră. Totul a fost impecabil, de la costumele membrilor trupei până la ritmul tobelor, iar atmosfera s-a încins la maxim odată cu „Anubis”.
Una dintre cele mai așteptate trupe ale acestei ediții de Rockstadt Extreme a fost, fără îndoială, In Flames. Cu un show tehnic extrem de bine pus la punct, o amenajare scenică minuțioasă și zeci de instalații luminoase, suedezii au combinat genul clasic heavy metal cu un melodic death metal care a răsunat peste munții cetății Râșnov. În timpul primei melodii, „My Sweet Shadow”, deasupra scenei principale organizatorii au dat drumul unui foc de artificii pregătit din timp, care a încununat 4 zile pline de muzică și energie dusă la extrem. Showul celor de la In Flames a fost remarcabil, iar jocul de lumini ne-a transpus într-un Mad Max Fury Road, deși, pe alocuri, luminile au fost exagerate și violente pentru retină.
Concluzii după patru zile pline de muzică la Rockstadt Extreme Fest: trupele mainstream au dominat cele două scene ale festivalului, organizarea a fost aproape impecabilă iar pretențiile publicului au crescut în aceeași măsură în care a crescut și miza organizatorilor. REF a devenit un nume cu care ne putem mândri în ceea ce privește scena de heavy și extreme metal, a fost fundalul perfect pentru reuniuni, prieteni noi și aventuri în munții cetății Râșnov. Sunt absolut sigură că edițiile viitoare vor fi cel puțin la fel de explozive ca cea din 2018.

Scris de Raluca Zamfir.
Foto de Bogdan Florea.

Alte articole:

Galerie foto Suffocation & Ingested la Quantic Club

Galerie foto Suffocation & Ingested la Quantic Club

Marti 13 octombrie, a fost cu noroc de data asta 🙂 , trupa americana de death metal Suffocation a revenit in Romania la clubul Quantic din Bucuresti alaturi de Ingested (deathmetal - UK). In deschiderea show-ului au urcat pe scena Eternal si Undeath, doua trupe...

MorbidFest 2026 la Quantic Club

MorbidFest 2026 la Quantic Club

MorbidFest revine in 2026 la Quantic cu I am Morbid, Atheist, Arkona, Cancer, The Great Old Ones, Seth si Stellvris pe 7 decembrie, in cadrul unui eveniment METALHEAD si ROCKSTADT FEST. Primele bilete au pret earlybird. Bilete:...

Galerie foto MADBALL la Quantic Club

Galerie foto MADBALL la Quantic Club

Miercuri 7 octombrie, legendara trupa americana de hardcore punk Madball a revenit in Romania la clubul Quantic din Bucuresti pentru un show exploziv. In deschidere au urcat pe scena trupele Expectations (hardcore punk - Bulgaria), Combust (hardcore/crossover thrash -...

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.