ARTmania 2024 – ziua 2 – sambata

de | 31 iul. 2024 | Concert, Festival

ARTmania Festival și-a continuat seria de spectacole in ziua de sambătă 28 iulie, aducând în fața participanților un line-up de excepție și activități culturale unice. A doua zi a festivalului a gazduit si unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului: concertul trupei americane Korn, care a revenit în România după aproape un deceniu.

Show-ul lor a fost parte din turneul european de promovare a albumului „Requiem”, și a fost întâmpinat cu entuziasm de fani. Cu un setlist ce a inclus hituri clasice și piese noi, Korn a oferit o performanță electrizantă, plină de energie și emoție, iar proiectiile si ecranele mobile au facut show-ul cu adevarat memorabil. Solistul Jonathan Davis și colegii săi de trupă au demonstrat încă o dată de ce sunt considerați pionieri ai genului nu metal, influențând industria muzicală de peste 30 de ani.

O altă premieră pentru publicul românesc a fost prezența trupei Spiritbox din Canada, considerată una dintre cele mai promițătoare noi voci ale scenei metal. Spiritbox a captivat audiența cu o combinație de voce puternică, riff-uri intense și o prezență scenică magnetică.

Nu putem sa ii uităm nici pe The Flower Kings, trupa suedeză de rock progresiv, care a adus un suflu de prospețime și sensibilitate. Conduși de legendarul Roine Stolt, membrii trupei au demonstrat o măiestrie muzicală excepțională, combinând influențe diverse de la rock clasic la jazz și elemente orchestrale.

Pe lângă concertele spectaculoase, ARTmania Festival 2024 a inclus și o serie de activități culturale și colaborări interdisciplinare. În baza brătării de festival participanții au avut acces gratuit sau la preț redus la diverse muzee din Sibiu, inclusiv Complexul Național Muzeal ASTRA și Muzeul Național Brukenthal, facilitând astfel o conexiune profundă între muzică și patrimoniul cultural local.

Un număr limitat de artmaniaci au avut ocazia de participa la o zi suplimentară. În cadrul proiectului „ARTmania în Context”, scena de la Casa Altemberger a găzduit duminică trupe precum Alternosfera din Republica Moldova, care a oferit un show plin de emoție și introspecție. Alături de ei, REVOLTER, Denorm, și SPD au adus o varietate de stiluri și influențe, oferind o experiență muzicală diversificată și captivantă.

Pentru noi, dar si pentru ceilalți 25.000 de participanți, ediția din 2024 clar o sa rămână una din cele mai bune. Dar cum anul viitor urmează chiar „majoratul festivalului” ( cea de-a 18-a ediție a ARTmania Festival va avea loc în perioada 25-26 iulie 2025) nu m-ar mira ca organizatorii deja să pregătească ceva cu adevărat special. Abonamentele sunt deja disponibile pe site-ul oficial al festivalului 🙂

Dacă vrei să vezi cum a fost în ziua a doua de ARTmania, am pregătit mai jos o galerie foto video.

Alte articole:

Belphegor si Malevolent Creation in Quantic Club

Belphegor si Malevolent Creation in Quantic Club

Trupele Belphegor (AT) si Malevolent Creation (SUA) au revenit in Romania pe 11 septembrie in Club Quantic. Au deschis show-ul trupa Confess (IR/NO). Evenimentul a fost organizat de Rockstadt Extreme Fest. Galeria foto: Fotograf: Gheorghe Paraschiv [gallery...

MAYHEM in Quantic Club

MAYHEM in Quantic Club

Trupa norvegiana de black metal MAYHEM, una din cele mai controversate trupe din istoria muzicii contemporane, a revenit in Romania pentru a celebra 40 de ani de cariera intr-un show special cu piese de pe fiecare album, totul prezentat in premiera din punct de vedere...

UADA in Quantic Club

UADA in Quantic Club

Trupa americana de melodic black metal Uada a revenit in Romania si a urcat pe scena clubului Quantic in cadrul turneului european "Till Death We Ride". Au deschis seara trupele Shrine of Eligos (black metal - Satu Mare) si Eternal Fire (melodic black metal -...

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.