Untold 2024 – Sambata

de | 21 aug. 2024 | Bere, Blog, Concert, Festival

După un lung, și bine-meritat somn, m-am pregătit sufletește pentru ziua pe care am așteptat-o cel mai mult, din toate cele 4. Am mers să văd, pentru prima dată anul ăsta, care este vibe-ul la Tram Stage, pe la 18:00, unde punea foarte frumos DJ Underr, un bun prieten al meu. Un set foarte bun, însoțit de o baie de spumă, care nu lipsește în niciun an, la acea scenă.
     Între timp, am dat o plimbare prin festival, ca să văd, în sfârșit, care e vibe-ul, în multele lui colțuri. Foarte multă lume, cam peste tot, și pe la activările partenerilor, ceea ce nu mă miră, la ce avea să urmeze în câteva ore.
     După scurta plimbare avută, aveam să mă întorc la Tram Stage, pentru a fi MC alături de DJ Mă-Ta. A fost full, și s-a văzut minunat de la pupitru, și mai ales de pe el. S-a făcut și horă, pe Borat, remixat pe Techno, am avut steaguri și pancarde, cu diferite mesaje. Set-ul a fost plin de bombe, care nu au lăsat publicul să stea în loc. Chiar a fost un vibe minunat, și un lucru mare pentru un DJ român, care nu e apărut de mult timp, să umple așa tare, și repede, o scenă.
     Ajungem și la primul headliner al zilei, Sam Smith, care inevitabil a umplut Cluj Arena, încă de dinainte de a intra pe scenă. Evident, nu au lipsit schimbările de ținute, în funcție de momentele din show, lucru care a crescut treptat hype-ul fanilor. Concertul s-a încheiat cu piesa “Unholly”, care a fost the cherry on the top, mai ales pentru încadrarea sa în show, și pentru coregrafia susținută pe primele sunete de bass, din piesă.
     A sosit și momentul meu preferat, Swedish House Mafia, pe care am așteptat mult să-i văd, mai ales după reuniunea lor, din 2018. Nu o să exagerez deloc când am să vă spun că am avut “piele de găină” chiar de la primul acord al primei piese din set, fiind una foarte emoționantă, “Remember”, de la Steve Angello, pentru cei ce doresc să o asculte. Am trăit intens acest set, bucurându-mă de absolut fiecare piesă în parte. Spre final, Cluj Arena a format un cor frumos, pentru refrenul piesei “Don’t You Worry Child”, care sigurat a fost cea mai așteptată melodie, poate chiar din toate zilele de festival. Mai pot spune că producția show-ului a avut mai multă pirotehnie, decât toate zilele adunate la un loc.
     După ce m-am recuperat de la emoții, am mers să văd ce ne-a pregătit Salvatore Ganacci, pentru acest an. Pot zice că am bufnit în râs, când am văzut că pupitrul său era așezat pe un scaun gigantic. Minunat! Outfit-ul lui a constat în tricoul lui Hagi, de la Echipa Națională. La un moment dat, acesta a lăsat un număr de telefon, pe vizuale, pentru a fi sunat de cei din public, și chiar a răspuns la unele apeluri, de pe scenă. A avut și o sosie pe scenă, cu care a avut o interacțiune superbă. Momentul lui s-a încheiat cu “Nunta”, de la Phoenix, și el alergând cu steagul României, pe catwalk. Overall, a fost un set bombă.
     Cred că devine tradiție ca Tujamo să încheie una din zile pe Main, dar consider că e mai frumos așa, având vibe-ul și stilul său aparte, plus relația lui cu România, de atâta timp. Publicul a fost foarte bun, și a rămas până la final. După set, a și venit la gard să ne salute, și să facă poze cu fanii. Îl adorăm, și abia așteptăm să revedem Clujamo. 



Redator: Florin Ernszt

Fotograf: Aaron Roberts

Alte articole:

Spears of Wallachia Festival 2024 – ziua 2

Spears of Wallachia Festival 2024 – ziua 2

Galerie foto a 2-a zi de Spears of Wallachia Festival, desfasurat in clubul Quantic, sambata 9 noiembrie. Pe scena au urcat trupele: Wormgod (RO), Ruyned (RO), Spinecrusher (RO), Godiva (PT), Necrowretch (FR) Evenimentul a fost organizat de Cavalleria Events. Galeria...

Spears of Wallachia Festival 2024 – ziua 1

Spears of Wallachia Festival 2024 – ziua 1

Galerie foto prima zi de Spears of Wallachia Festival, desfasurat in clubul Quantic, vineri 8 noiembrie. Pe scena au urcat trupele: Vampir bei Kerzenlicht (RO), Rancorum (RO), Akral Necrosis (RO), Frostmoon Eclipse (IT). Evenimentul a fost organizat de Cavalleria...

Ne Obliviscaris in Quantic Club

Ne Obliviscaris in Quantic Club

Trupa australiana Ne Obliviscaris a revenit in Romania pe 22 octombrie si a urcat pe scena clubului Quantic in cadrul turneului pe care il sustin in Europa si Marea Britanie, prezentand in intregime albumele Exul si Citadel. In deschidere au cantat trupele Freedom of...

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.