Rockstadt Extreme Fest 2019 – ziua 1

de | 21 aug. 2019 | Blog, Concert, Festival

După o lungă așteptare, la începutul lunii august 2019 a avut loc cea de-a șaptea editie a Rockstadt Extreme Fest, unul dintre cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud-Est. REF a devenit un festival de metal recunoscut la nivel internațional, care a pus România pe harta evenimentelor de acest gen, marcând o serie de premiere interesante. Printre altele, anul acesta, 10 dintre cele 50 de trupe anunțate au cântat pentru prima oară în țara noastră.

Până acum, vara a fost destul de ploioasă, iar Cetatea Râșnovului nu a fost ocolită de vremea rea. Dimpotrivă, au fost momente în care a plouat torențial, spre disperarea fanilor care nu știau cum să se echipeze mai repede cu pelerinele de ploaie! Între 1 și 4 august, cele două scene mari ale festivalului au funcționat alternativ, menținând neîntreruptă seria show-urilor care au răsunat până târziu în noapte. Ca amplasare şi configurare, evenimentul din acest an a suferit câteva schimbări în bine: intrarea / ieșirea plus punctele de achiziționare ale biletelor și acreditărilor au fost mutate în lateral, într-o zonă fără trafic direct. În felul acesta, organizatorii au protejat participanții la eveniment, mai ales că anul trecut, în cazul în care ieșeai la miezul nopții din festival, dădeai direct în strada intens circulată de mașini
Şi amplasarea scenelor („Adrian Rugină” și „Brașov”) a fost diferită, de data asta au stat cu fața spre cetate, fiind construite una lânga alta, cu o zonă de trecere între ele pentru a ușura munca artiștilor și staff-ului la instalarea echipamentului. Pe cele doua scene au urcat, în total, aproximativ 250 de artiști.
Așa cum menționam mai sus, vremea nu a mai fost atât de rock-friendly ca în edițiile trecute, prima zi a fost marcată de o furtună puternică și la prorpiu și la figurat. După-amiază a ieșit soarele, apoi a venit din nou ploaia care i-a forțat pe toți să se ascundă sub pelerine sau la mesele de la corturi.
Muzica, în schimb, a fost exact ce trebuia să fie!
Trupele românesti Ura de după uşă și Din umbră au încălzit atmosfera. A urmat un concert cu totul special marca Sur Austru. Acesta este un nou proiect al membrilor din ultima componență Negură Bunget, proiect care are la bază o tematică muzicală inspirată din natura și folclorul specific zonei Ardealului. Sur Austru a oferit publicului, printre picături de ploaie, o stare de transă pe ritmuri de Atmospheric Folk / Black Metal.
Bleed from within, o trupă scoțiană de heavy metal, au dat tot ce-au avut mai bun din ei și au pregătit publicul pentru showul magnific al celor de la Betraying the Martyrs.
Gothic este una dintre cele mai vechi trupe de metal din România, al cărui nume a fost inspirat de titlul albumului lansat acum 27 de ani de Paradise Lost. O trupă multi-premiată, cu o vastă experiență de turneu, Gothic a avut un show foarte bun, susținut de frontmanul care s-a simțit fantastic pe scenă, a vorbit în permenență cu publicul si i-a energizat pe toți cei din fața scenei.

Katatonia, o trupă legendară de metal din Suedia, a schimbat radical ritmul, a introdus o stare de hipnoză cu elemente de death / doom metal, o muzică specială, mai lentă decât ce s-a ascultat în timpul după-amiezii, care a împărțit publicul în două: unii au rămas lipiți de scenă și impresionați de show, alții s-au retras la cortul cu mese pentru refill.
Revelația serii s-a numit Betraying the martyrs! Cu un sond incendiar, un metalcore fantastic și o energie a vocalistului care a făcut munții și pădurile din jur să vibreze, trupa din Paris a livrat un show incredibil și a oferit publicului feeling-ul acela special că se află la un festival internațional de top.
Headlinerii zilei au fost Paradise Lost, o trupă anunțată și așteptată cu entuziasm încă de anul trecut. În fața unui public care a ocupat aproape toată incinta festivalului, în mijlocul unei ploi torențiale, Paradise Lost și-a sărbătorit la miez de noapte, în cadrul Rockstadt Extreme Fest, cei 30 de ani de activitate. Poate că membrii trupei au fost mai obosiți decât de obicei, poate că se aflau deja la finalul unui turneu dificil, însă energia lor și modul în care au evoluat pe scenă, deși impecabil din punct de vedere muzical, a lăsat puțin de dorit. Cred că fanii voiau ceva mai mult, așteptau mai mult. Iar ploaia rece și măruntă nu a ajutat la destinderea atmosferei. Dar să vezi Paradise Lost la aniversarea a 30 de ani de activitate, asta este o experiență care nu trebuia ratată!
de Raluca Zamfir

Alte articole:

Terror la Quantic Club

Terror la Quantic Club

TERROR si DEATH BEFORE DISHONOR din SUA au revenit in Romania in cadrul turneului "Only The Hard" pe 28 noiembrie la clubul Quantic din Bucuresti, de aceasta data alaturi de LAST HOPE (BG) si RISK IT (DE) in cel mai hardcore show al anului. Evenimentul a fost...

MorbidFest 2025 la Quantic Club

MorbidFest 2025 la Quantic Club

POSSESSED si TERRORIZER din SUA alaturi de NightFall si Suicidal Angels din Grecia si Ater din Chile ajung pe 4 decembrie in Romania la clubul Quantic din Bucuresti in cadrul turneului european "MorbidFest 2025" sub umbrela Flaming Arts Agency. Bilete:...

Godsleep la Quantic Club

Godsleep la Quantic Club

Cu o prezenta constanta pe scenele europene si 3 albume lansate, trupa greceasca de stoner rock Godsleep a ajuns pe 25 noiembrie si in Romania la clubul Quantic din Bucuresti, In deschiderea show-ului a cantat trupa bucuresteana de stoner/sludge/grunge Vandaal....

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.