Electric Castle 2024 a continuat în forță pe 19 iulie, în a treia zi a festivalului, cu o multime de genuri muzicale și activități captivante. Organizarea exemplară a facut din ziua de vineri inceputul perfect de weekend pentru cei 67.000 de festivalieri prezenți pe domeniul Banffy.
Dimineata a inceput cu vesti mai putin bune, pentru ca in timp ce ne adunam la presa am aflat despre problemele cauzate de Microsoft la nivel international, probleme ce au afectat inclusiv zborurile anumitor trupe si deci schimbari in programul de festival.
Hangarul a avut cel mai mult de suferit, dar organizatorii au updatat rapid totul in aplicatie, astfel incat festivalierii sa nu simta prea tare modificarile. Show-ul Madalina Pavăl Orchestra a inceput mai tarziu, dar asta ne-a permis sa ne ascundem in Castel de mica ploaie anuntata la ora 16.00 și sa facem si o scurta sesiune de shopping.
Au urmat CTC si COMA pe main stage, trupe ce au adunat publicul in fata scenei, pentru show-uri foarte animate. Tot aici l-am putut vedea pe Paolo Nutini, dupa ora 21.00. Cunoscut pentru stilul său distinct de folk pop, a adus un val de emoție și sensibilitate pe scena Electric Castle.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei a fost concertul susținut de Bring Me The Horizon. Trupa britanică, iubită de fanii Electric Castle, a revenit pentru a treia oară la Bonțida, cu un nou album în bagaj, un show rock de excepție si cel mai mare număr de mosh pit-uri simultane din istoria festivalului.
Într-o surpriză pentru mulți, Shaquille O’Neal, cunoscut sub numele de DJ Diesel, a adus o explozie de energie, cu setul său de dubstep. Fostul jucător de baschet a demonstrat că pasiunea sa pentru muzică este la fel de mare ca și cea pentru sport, oferind un show care a facut rapid Hangarul sa devina neincapator.
Pe lângă concertele spectaculoase, Electric Castle a continuat să ofere o gamă variată de activități de zi. Comedy Club și EC Talks au rămas în topul preferințelor celor ce si-au dorit sa se ascunda de caldura, oferind momente de relaxare și divertisment de calitate. De asemenea, terenurile de baschet și volei au fost pline de viață, meciurile continuând chiar și la miezul nopții.
Sponsorii de anul acesta s-au ridicat peste nivelul asteptarilor participantilor, topul nostru personal fiind condus de Lidl, Birra Moretti si OMV. Poti vedea lista completa pe site-ul festivalului.
Urmeaza ziua a patra, cu Massive Attack, Chase and Status (live), Khruangbin, DJ Shadow, dar si trupe locale precum The Mono Jacks si Byron.
Pana atunci lasam mai jos video si poze de vineri. Enjoy!
0 Comentarii