Electric Castle 11 – editia 2025 – ziua Zero

de | 17 iul. 2025 | Blog, Festival

Ieri, 16 iulie, a început prima zi a festivalului Electric Castle, unul dintre evenimentele noastre preferate, la care nu am ratat nicio ediție până acum. A fost o zi lejeră, dedicată redescoperirii spațiului, reîntâlnirilor cu prietenii, dar și concertelor Iris, Deki Alem și show-ului intens semnat ¥ØU$UK€ ¥UK1MAT$U.

Treziți de la ora 4 dimineața, dar plini de energie cât să ne țină pentru drumul de 6 ore București–Cluj, am ajuns în jurul prânzului în campingul Electric Castle XI, unde ediția din 2025 era deja în plină desfășurare. Imediat ce ne-am asigurat că am ancorat bine cortul, am prins și câteva rafale de ploaie, exact cât să ne răcorească și să confirme, încă o dată, tradiția ploii la EC.

Echipați cu trei tipuri de pelerine de ploaie (nu glumim), am făcut turul festivalului, redescoperind locurile noastre favorite: Booha Stage by glo, The Stables, Hangar Stage by BT, și, desigur, Main Stage by Coca-Cola. Ne-am oprit și pe la standurile brandurilor prezente în festival, care par să fi venit cu activări chiar creative anul acesta. Promitem sa le testăm în detaliu zilele următoare.

Spre seară, am prins câteva show-uri memorabile. Deki Alem ne-au surprins plăcut, asa ca deja i-am adăugat în playlisturile recurente.

Un alt moment special a fost concertul susținut de Cristi Minculescu și trupa Iris, care aniversează 35 de ani de carieră. Show-ul de aseară de la Hangar ne-a demonstrat că publicul tânăr îi apreciază în continuare, iar mulțimea a cântat refrenele cu aceeași energie cu care o făcea generația părinților noștri.

Azi ne pregătim pentru ceea ce ce a fost botezata deja “Ziua Justin”: Justin Timberlake urcă pe Main Stage, iar Inna și Valeria Stoica vor deschide seara. Ii așteptăm și pe The Sisters of Mercy, Sofi Tukker, Grimus, mai ales daca vremea ține cu noi,

In galeria de mai jos lasam si cateva imagini de aseara:

Alte articole:

Gutalax la Quantic Club

Gutalax la Quantic Club

Renumita trupa ceha de goregrind Gutalax a revenit in Romania la clubul Quantic din Bucuresti pe 22 aprilie pentru un spectacol exploziv de carnaval metalic. Show-ul a fost deschis de trupele romanesti Blutrina (grindcore - Timisoara) si Clitgore ( goregrind -...

HYPOCRISY, ABBATH, VOMITORY și VREID la Arenele Romane

HYPOCRISY, ABBATH, VOMITORY și VREID la Arenele Romane

Trupa suedeza de melodic death metal Hypocrisy a revenit in Romania la Arenele Romane pe 15 aprilie in cadrul turneului "Mass Hallucination Tour 2026". Au deschis show-ul trupele Abbath (black metal - Norvegia), Vreid (black metal - Norvegia), Vomitory (death metal -...

W.A.S.P. la Arenele Romane

W.A.S.P. la Arenele Romane

W.A.S.P. revin la Arenele Romane pe 8 decembrie in cort incalzit in cadrul turneului 1984 to HEADLESS. Primele bilete au pret earlybird si se pun in vanzare vineri pe 17 aprilie la ora 10:00. Bilete:...

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.