De cele mai multe ori, la un festival de tipul Rockstadt Extreme Fest nu prea apar trupe-surpriză. Te uiți în program, verifici pagina de Facebook, eventual cauți două – trei informații pe Wikipedia și cam afli tot ce este de aflat despre oamenii care vor urca pe scenă. Cu o „mică” excepție: a treia zi de festival.
Pe la ora trei după-amiaza, în fața unui public plouat dar binedispus, patru copii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani își fac loc pe scenă. Blană Bombă pe numele lor, cei patru reprezintă noua generație de artiști rock de la noi din țară, componenții trupei-proiect de la RockSchool. Au fost cu adevărat surpriza festivalului, cine nu a auzit de ei sau nu i-a vazut până acum ar fi putut zice că sunt niște puști ca oricare altii, pasionați de rock și de instrumente. Dar, odată setat sunetul și dat drumul la muzică, cei patru membri au cântat la același nivel de maturitate profesională ca toate celelalte trupe cu care au împărțit scena festivalului.

Omega Diatribe este o trupă de polyrhythmic groove metal din Budapesta. Cu un sound agresiv și o filozofie interesantă în spate, trupa maghiară a avut un show intens și a deschis apetitul pentru mai mult metal.
Bio-cancer, o trupă de trash metal din Atena, a sunat exact așa cum îi spune numele, showul fiind punctat de un sound dur, ritmuri rapide, sacadate, un bass puternic si o voce care a făcut să răsune pădurile.
Pe o ploaie torențială, trupele au reușit totuși să atragă în fața scenei un public entuziast, deși zgribulit de frig. Sworn enemy au urcat pe scena principală, tot pe ploaie, într-o încercare de a face atmosfera cât de cât suportabilă. Au fost foarte buni, cu multe ruperi de ritm și cu o energie calculată, care i-a ajutat să livreze câteva mostre de metalcore cu death metal pur.
A urmat Schammasch, o trupă elvețiană de black metal avangardist, cu un nume preluat de la Šamaš, zeul Mesopotamian al Justiției. Ploaia și-a făcut de cap, muzica zeului mesopotamian a fost mai melodioasă, a avut porțiuni lente combinate cu unele dure, un mix de elemente de transă, aproape ca niste incantații, bătăi ritmice de tobă, voce guturală, versuri clare si apăsate. Îmbrăcați în robe lungi și întunecate, showul lor a avut parte de instalație de fum și lumini intense.
Trupa Bölzer – extreme metal din Zürich – a concertat pe scena principală. Formată din doar… 2 oameni, a venit la Râșnov pentru a aduce un sound puternic, cu accente de death și heavy metal. Frontmanul s-a descurcat excelent la voce și chitară, iar în spatele lui, bateristul a făcut ca totul să pară ușor și distractiv. Bölzer sunt un exemplu că muzica rock poate fi interpretată și în doi instrumentiști cu totul.
Asphyx au fost extrem de calzi și atenți cu publicul, au povestit cât de încântați sunt că au ajuns pe plaiurile lui Dracula și au dedicat o melodie soldaților români căzuți în bătălia de la Stalingrad din cel de-al Doilea Război Mondial, menționând că puțini oameni știu că românii au luptat acolo și au murit ca niște eroi.

Bloodbath – un super-grup format din mai mulți membri ai altor trupe celebre – au cântat pe o ploaie torențială în fața unui număr impresionant de oameni veniți să-i asculte. Grupul, format în 1998, este compus din Martin Axenrot de la Opeth, Anders Nyström și Jonas Renkse de la Katatonia și vocalistul Nick Holmes de la Paradise Lost. A fost un show fabulos, a meritat fiecare minut petrecut în ploaie.
Ca o mică surpriză neplăcută, Clawfinger a început cu 30 min întârziere din cauza unor defecțiuni tehnice ale instrumentelor, spre nemulțumirea publicului care deja îndurase ploaia și frigul de mai devreme. Totuși, este de notat și apreciat că programul REF a fost respectat în proporție de aproape 100%, întârzierile fiind practic inexistente. Festivalul s-a derulat aproape perfect, fără nicio problemă majoră.
Headlineri și „tăticii” trash și heavy metalului din Germania, Accept au avut un show remarcabil. Dur, puternic, rapid, cu ritmuri intense care nu te lăsau, practic, să respiri, Accept a fost dovada faptului că metalul anilor `80 are fani și continuitate indiferent de generațiile cu care se întâlnește.
de Raluca Zamfir