Sâmbătă, ziua a 3a, a fost pentru mine ziua plăcerilor vinovate și ocazia perfectă să încerc mai multe scene, experiențe, dar și niște burgeri 🙂
Am început seara cu prima plăcere vinovată, Andreea Esca la pupitrul de DJ. Practic Andreea Esca a pregătit împreună cu Otravă o discotecă în toată regula pe Time Stage, care a adunat câteva sute bune de oameni de toate vârstele și care ne-a plimbat prin vreo 50 de ani de muzică, dar a recunoscut și ea modest pe final că „după mine urmează DJ adevărați”. DJ s-au nu, eu m-am distrat, iar pe Time au continuat nume foarte interesante cu Andi Moisescu, The HollyGood Gang sau Cucu.
Rămas pe filmul cu guilty pleasures am încercat și un burger cu zacuscă, dap…exact așa, și a și fost bun rău, apoi am continuat către scena retro, care cred că e plăcerea vinovată a tuturor, unde m-am bucurat de „programul de divorțuri” al lui Alex, de data asta cu tricoul OWPN și fără super-puteri, dar hei, nici Spiderman n-ar fi fost fun fără Peter Parker.
Am încercat și Daydreaming pentru că Parra for Cuva erau de ceva timp pe lista mea dar nu am stat foarte mult, era cazul să mă întorc pe mainstage pentru că nebunia și marea de oameni a început la odată cu Thievery Corporation, și pe Alchemy avea să înceapă Killa Fonic, foarte așteptat de fani.
French Montana a înroșit Cluj Arena ca la un meci cu Dinamo, am fost profund surprins de numărul și dedicarea fanilor marocani, care au venit cu tot felul de tricouri și steaguri, și deși recunosc că n-a fost pentru mine, pare că și românii s-au distrat binișor.
Eu am fugit pe Alchemy să văd în sfârșit FC DNB, un proiect de care eram destul de curios și care mi-a satisfăcut toate așteptările. Un alt proiect de care eram curios și care a venit cu așteptări destul de mari a fost ZHU, sincer o mare gură de aer proaspăt, de „altceva” pe mainstage. Unii au zis că aduce uneori vocal cu the Weeknd la început, alții că ar fi stat încă câteva ore la show-ul lui, eu zic doar că mi-a plăctu și pot să înțeleg și de ce zicea @Pandutzu că pentru el ZHU a fost highlight-ul serii.
Highlight-ul meu a venit însă tot pe Alchemy, unde Deliric cu Silent Strike, cu Muse Orchestra și cu toată brigada Facem Records au pus la cale un show cu de toate despre care n-o să vorbesc prea mult pentru că nu se explică, trebuia simțit. Piele de găină constant și mult mai multe de înțeles, de învățat sau de pus pe net pentru posteritate decât în orice discuție despre Gheboasă… Ar fi de menționat și că au fost pe scenă 25 de instrumentiști extraordinari, toți membrii CTC, plus Silent și Flueraru, dacă-l punem și pe Dan Basu au muncit 32 de oameni pentru un show pus în scenă odată pe an, eu zic că e ceva.
Psst psst, a și anunțat că vine Deliric și Silent Strike 3 la începutul lui 2024.
Seara s-a încheiat pe Mainstage, ca de obicei de altfel, de data asta cu Eric Prydz pe care nu l-am văzut deloc la față motiv pentru care am avut și ușoara senzație că nu s-a prea conectat la public și mai apoi cu Martin Garrix, în extrema cealaltă, sărind alături de noi constant și fiind unul dintre cei mai iubiți oameni din line-up de fiecare dată.
Redator: Adrian Apostu
Fotograf: Aaron Roberts
0 Comentarii