Untold 2024 – Duminica

de | 21 aug. 2024 | Blog, Concert, Festival

Nu pot să cred cât de repede trece timpul, încât am ajuns la ultima zi de festival.
     După ce Untold a anunțat că vom avea un moment special pe Main Stage, am avut plăcerea de a-l vedea pe Nicolae Furdui Iancu, alături de Ansamblul Dor Transilvan. Am înțeles, ulterior, că acest moment a comemorat 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu. După interpretarea acestuia, Ansamblul a avut un moment de dans popular, muzica folclorică făcând, dintr-odată, switch pe ritmuri Drum & Bass. Am rămas mască! Genial! Publicul a fost în delir, aplaudând și chiuind intens, susținându-i pe aceștia. Felicitări celor ce au gândit acest lucru!
     Continuăm seara cu cei de la Milky Chance, care ne-au dat o stare superbă, pentru apusul ce avea să vină, în timpul concertului lor.
     Cu o mică-mare întârziere, sosește pe scena principală și Burna Boy, foarte așeptat, mai ales de către publicul feminin. În outfit-ul său a fost introdusă și o pălărie, creată chiar de o româncă, Maria Pălăria, special pentru el. Ritmurile Afro au menținut o atmosferă plăcută pe Cluj Arena, și chiar m-am simțit bine la concertul lui.
     Schimbăm puțin atmosfera pe Main Stage, cu Mahmut Orhan la butoane, pe beat-uri House și Melodic Techno. După succesul avut în online, cu un clip pe melodia “Again”, de la Roger Sanchez, Mahmut și-a mai schimbat stilul, care pot spune că îl prinde foarte bine. A fost un warm up mișto, pentru ce avea să ne ofere următorul artist.
     Martin Garrix a revenit la Cluj, cu show-ul său, audio-vizual, impecabil. A fost un set foarte energic, dar și emoționant, în special când a intrat “High On Life”, și tot stadionul a răsunat pe refrenul acesteia. Fanii mari s-au putut bucura și de piese mai vechi, auzite mai rar în set-urile noi ale lui Garrix.
     După set-ul lui, am încercat să dăm o fugă la Fisher, în Sala Polivalentă, dar deja era full, mai ales după ce o bună parte din oamenii din stadion au mers în direcția aceea. Așa că ne-am întors la Main Stage, unde punea foarte bine Nicky Romero, care ne-a ținut în priză, până aproae de răsărit.
     Cu puțină tristețe în suflet, știind că urmează să se termine festivalul, am rămas pe Cluj Arena, la set-ul lui DJ Bliss, care nu mă așteptam să rupă așa bine. Un set cu de toate, pentru publicul destul de numeros, care a mai rămas.
     În această notă, vreau să le mulțumesc, și să îi felicit pe toți oamenii implicați în ediția de anul acesta, de la tehnicieni la voluntari, photo / video staff, celor ce nu se văd, dar știm că sunt acolo, dar și pe cei din autoritatea locală, ce au avut grijă ca această ediție să decurgă fără incidente.
     Ne vedem anul viitor, la ediția aniversară, Untold X!

Redator: Florin Ernszt

Fotograf: Aaron Roberts

Alte articole:

Galerie foto Kraftwerk la Arenele Romane

Galerie foto Kraftwerk la Arenele Romane

Pionierii muzicii electronice Kraftwerk au revenit pentru a-3a oara in Romania cu un nou show live la București, in cadrul turneului mondial "Multimedia Tour 2026", care a avut loc pe 22 iulie 2026, la Arenele Romane. Evenimentul a fost organizat de EMAGIC. Galeria...

Galerie foto Savatage la Arenele Romane

Galerie foto Savatage la Arenele Romane

Trupa americana Savatage a concertat pe 21 iulie la Arenele Romane din Bucuresti. Evenimentul a facut parte din turneul „Prelude To Madness” care se va incheia pe data de 15 august in Cehia si marchează revenirea trupei după aproape două decenii. In deschiderea...

Asus ProArt GoPro – laptopul perfect

Asus ProArt GoPro – laptopul perfect

Un fotograf sau videograf de multe ori lucreaza de pe drum, din masina, de pe o banca, din cafeanea sau chiar de langa scena. Asa a fost si cazul meu la Electric Castle unde am editat poze si clipuri video, pregatit articole zilnice si apoi publicat totul din camping,...

0 Comentarii

Confirmări/Notificări

  1. UNTOLD Festival 2024 Photos - ALR Photography | Cluj-Napoca - […] Duminica la Untold 2024 (RO: Mahmur) […]

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.